Autor: Ceostoy

Oamenii sunt ca vinul – Pe măsură ce îmbătrânesc, fie devin din ce în ce mai buni, fie se otetesc

Oamenii-sunt-ca-vinul

,,O sticlă de vin conține mai multă filozofie decât orice alta carte spunea Louis Pasteur, de aceea dragul meu cu tine aș vrea să împart o sticlă de vin cu iz de poveste.

Pentru că cele mai frumoase povești se deapănă la un pahar de vin bun, cu siguranță iubitul meu soț,  vinul de Vincon ar fi ingredientul secret pentru o seară de vis.

Se apropie sărbătorile de iarnă, poate sunt mai melancolică în această perioadă, dar în același timp sunt recunoscătoare pentru toate lucrurile bune și rele din viața mea, dragul meu. Alături de tine am reînvățat să iubesc, am descoperit că viața chiar poate avea un alt sens decât cel pe care îl știam.

Desigur, nu totul a fost lapte și miere, minte cel care spune că relația lui e perfectă. Am avut și clipe de tristețe, dezamăgire, plictiseală, dar adunate toate, îmi dau seama că dragostea noastră a învins orice furtună.

Poate în viață trebuie să treci și prin furtuni, ca să apreciezi mai mult lucrurile bune din viața ta. Cu siguranță, ar trebui să fim mai recunoscători pentru ceea ce avem, căci avem destule în comparație cu alții.

Avem o casă, un serviciu, un copil, și tot ce îmi mai doresc pentru noi nu e să fim mereu fericiți, ci să ne regăsim mereu unul în celălalt. Pentru că asta e iubirea să îți vezi propria reflexie în cel iubit.,,

Astfel de vorbe se pot depănă la un pahar de vin bun în compania celui drag. Iubitul meu este cel căruia îi sunt recunoscătoare pentru multe lucruri, așa ca de Moș Crăciun știu ce cadou o să îi ofer iubitului meu, un vin cu tradiție de la Vincon Romania Comoara Pivniței și Oenoteca.

Cele două game de vinuri sunt etichetate manual, unele dintre ele vechi de mai bine de douăzeci de ani care se potrivesc perfect pentru un cadou. Viața strugurelui până devine un veritabil vin poate fi asemănătoare cu cea a omului.

Mai întâi ia ființă, apoi încet începe să rodească, trece prin friguroase ierni, primăveri promitățoare, apoi vara care îi pârlește bine boabele, ca mai apoi toamna strugurele să fie cules. Nimeni nu știe prin câte ploi, prin câte furtuni, sau cu câte păsări sau viermi se luptă strugurele pentru a ajunge la maturitate.

Asemenea unui om puternic el nu cedează, pentru că urmează transformarea cea mai dulce într-o licoare fermecată. Probabil, dacă ar ceda, s-ar transforma în oțet, și atunci strugurele cum ar asculta cele mai frumoase povești care se spun la un pahar de vin bun?

,,Oamenii sunt ca vinul. Pe măsură ce îmbătrânesc, fie devin din ce în ce mai buni, fie se otetesc. ”

Papa Ioan Paul al XXII-lea

Ai grijă ca poveștile pe care le trăiești să te transforme în cea mai bună versiune a ta, și nu lăsa lucrurile rele să îți afecteze viața și sufletul.

Pentru cei puternici nu există limite

Pentru-cei-puternici

Viața mea nu a fost niciodată o poveste de basm, din contră a fost presărată cu multe hopuri, lacrimi și cumpene. Nu regret nimic din tot ceea ce am trăit, căci cu siguranță fără toate evenimentele din viața mea nu aș fi devenit femeia puternică din prezent.

Cu siguranță cea mai grea decizie din viața mea a fost divorțul. Se întâmpla acum 6 ani de zile. Nu mi-a fost ușor să cresc singură un copil, să o iau de la zero cu un copil de 4 luni, dar timpul vindecă orice rană și Dumnezeu îți dă puteri pe care nici nu credeai că le ai și reușești să mergi mai departe.

Când am divorțat, puțini oameni mi-au fost alături, credeam că niciodată nu o să îmi mai refac viața, de…auzisem prea des în jurul meu: Cine o să te ia cu un copil?

Dar, după orice furtună, răsare soarele, și acum 3 ani și ceva, în viața mea a apărut cel care m-a învățat cum e să fii iubită cu adevărat. De aceea, azi aș vrea să îi mulțumesc iubitului meu cel care a dat un nou sens vieții mele, cel lângă care am învățat ce înseamnă să ai o familie, persoana care îmi e alături necondiționat de aproape 4 ani.

El mereu zice că eu sunt cea puternică în relația asta, dar el este cel care mă echilibrează, cel care îmi dă speranță atunci când clachez și văd totul negru.

El m-a reînvățat să cred în mine, să mă prețuiesc mai mult, și datorită lui am devenit o femeie și mai puternică și încrezătoare în forțele proprii. Am trecut și noi prin multe hopuri, dar iubirea a fost ingredientul care a făcut relația noastră mereu puternică.

Aceste rânduri au fost inspirate de Stalinskaya care anul acesta aniversează 20 de ani pe piața din România. Preparată conform unei rețete tradiționale rusești, STALINSKAYA Vodka este recunoscută pentru tăria gustului, pentru rigoarea selecției materiilor prime și îmbunătățirea constantă a procesului de producție și a tehnologiei folosite.

Încă de la lansare, sub sloganul „Pentru cei puternici”, STALINSKAYA este alături de cei care care au curajul să riște pentru a transforma orice încercare într-o victorie, de cei al căror succes este alimentat de tăria de caracter”. Marca aniversează anul acesta 20 de ani pe piața din România.

Dragul meu, îți mulțumesc pentru toată iubirea ta.  Împreună avem o casa a noastră, un locșor pe care îl numim acasă. Aici este universul în care ne iubim, râdem, plângem, ne certăm, ne împăcăm, zâmbim, ne relaxăm, ne enervăm.

E locul în care savurăm o masă bună, și ne delectăm din când în când cu câte un pahar de Stalinskaya, în cinstea tuturor evenimentelor care ne-au făcut mai puternici.

Viața nu e plină doar de roz și fericire,  viața înseamnă să lupți pentru tine și pentru cei dragi, să nu cedezi, să ajungi acolo unde privind în urma ta să spui cu mândrie: Eu am făcut toate astea….Pentru cei puternici nu există limite, limita lor e doar cerul, și poate nici el.

Noutăți Adona – Ce poți Cumpăra?

genti-dama

Nouă femeilor, ne place să fim mereu diferite, căci schimbarea este impregnată în natura noastră. Hainele sunt ușor de asortat, dar tot timpul avem nevoie de pantofii și geanta potrivită ținutei.

Sunt genul de persoană care trebuie să fie asortată din cap până în picioare, de aceea geanta are rolul ei pentru un look deosebit. Niciodată nu ai prea multe genti sau pantofi, așa că niciodată nu zic nu când primesc un astfel de cadou.

Pentru mine, geanta perfectă trebuie să fie destul de încăpătoare, practică, modernă și ușor de asortat.

De cele mai multe ori să alegi geanta perfectă dintre atâtea genti dama, poate fi o adevărată provocare. E foarte greu să alegi de pe site-ul Adona, pentru că sincer, eu le-aș alege pe toate. Vă povesteam despre prima mea geantă Adona aici.

Trebuie să vă spun că pe lângă modelele frumoase de pe site, calitatea produselor e un mare plus.  Am fost foarte plăcut impresionată și de modul de ambalare. Geanta nu a venit mototolită sau îndoită, ci exact ca în poza de pe site, fără cute și îndoituri, ambalată într-o cutie pe măsura dimensiunii genții.

Am mai avut surpriza să comand de pe alte site-uri de genti dama și să primesc geanta mototolită în ultimul hal. Adona își respectă clienții, prin produse calitative, care ajung la tine așa cum trebuie: ireproșabil.

De pe site-ul Adona îmi plac toate gentile, dar am ales 3 modele de posete care mă inspiră.

Mi-a atras atenția acest model de geantă office, care se potrivește de minune cu ținute elegante. Datorită combinației de culori se poate asorta cu multe combinații de haine.

Pentru ținute casual, o geantă model floral poate fi o alegere excelentă. Îmi plac modelele florale atât în materie de haine, cât și accesorii, iar o gentuță în acest ton aduce un strop de culoare și veselie chiar și în plină iarnă.

Tot navigând pe site, am descoperit geanta care se transformă într-un rucsac. M-a încântat foarte mult ideea, căci în acest fel, cu aceeași bani ai și o geantă office, dar și un rucsac. La serviciu, o poți purta pe umăr sau de baretă, iar în timpul liber, la cumpărături, ca rucsac. Interesant, nu?

Sper că vă plac alegerile mele! Pentru mai multe gentute si posete dama la modă, Adona vă așteaptă pe site cu modele inspirate.

Poartă o rochie roșie în noaptea dintre ani

rochie-roșie

Săptămâna trecută, am văzut un reportaj la televizor despre alegerea rochiei pentru seara de revelion. Mi s-a părut prematur să cauți o rochie cu 2 luni înainte, dar cred că logica feminină e absolut normală.

Dacă lași pe ultima sută de metri căutarea rochiei perfecte, cu siguranță nu vei găsi ceea ce dorești, ca să nu mai spunem că în preajma sărbătorilor prețurile cresc. Astfel, am pornit și eu în căutarea rochiei perfecte pentru a arăta ireproșabil în noaptea dintre ani. Tot timpul aleg varianta online, căci astfel sunt sigură că voi găsi ceea ce caut, totul din confortul propriei case.

Să alegi rochie perfectă este o adevărată provocare. Femeile au devenit din ce în ce mai pretențioase, iar când vine vorba despre o petrecere, nu vor să treacă neobservate, ci să fie în centrul atenției.

În seara dintre ani, culorile pe care stiliștii le recomandă sunt  roșul, argintiul și auriul. Desigur, nu trebuie să urmezi întru totul trendurile, ci să alegi acele piese vestimentare în care te simți bine, dar care să te facă să arați ireproșabil.

E foarte greu să alegi dintre atâtea modele de rochii de seara, eu pe puțin mi-aș comanda vreo 10, dar până să câștig la loto, mai e cale lungă, de aceea vă prezint câteva modele care mi-au atras atenția.

Recunosc că sunt fană a culorilor tari, de aceea aș alege oricând o rochie roșie. Cred că este una dintre culorile, care te scot în evidență foarte bine, și care te încarcă instantaneu cu energie. Se spune că dacă porți ceva roșu în seara dintre ani, o sa ai noroc în anul care vine.

Rochia de mai jos chiar este una dintre acele rochii de ocazie pe care ți-o dorești cu ardoare, și o adaugi pe nerăsuflate în coșul de cumpărături. E un model simplu, dar care te cucerește prin combinația de culori și eleganța desăvârșită.

Aș  merge și pe varianta unei rochii lungi, iar dacă aceasta e din dantelă și roșie, atunci e perfectă.

Recunosc că sunt fană a rochiilor baby doll, de aceea mi-a atras atenția și aceasta rochie de ocazie.

E foarte greu să mă decid ce rochie să aleg dintre cele 3 de mai sus de pe site-ul Fashion24, pentru că toate sunt superbe. Fashion24 este un site online unde găsești rochia perfectă pentru fiecare ocazie din viața ta.

DE CE AȘ CUMPĂRA DE PE FASHION24?

  • prețurile sunt accesibile.
  • transportul este gratuit la comenzi de peste 199 lei
  • aici găsești o gamă variată de modele de rochii: rochii nuntă, rochii ocazie, rochii de seară.
  • indiferent de stilul tău, vei găsi rochii adaptate pentru toate gusturile și ocaziile.

Mobilier horeca pentru restaurantul meu – Merită Cumpărată de la ei?

Mobilier-horeca

Motto: ,, Ține cu dinții de visele tale! Dacă visele mor, viața devine o pasăre cu aripile frânte, ce nu poate zbura.” Langston Hughes

Se spune că în viața dacă își dorești ceva cu adevărat ți se poate întâmpla. Pe lângă dorința, mai este și munca pe care o depui pentru a-ți îndeplini visele. Nimic nu e întâmplător în viață, iar când Dumnezeu aduce doi oameni împreună o face cu un scop.

Visul comun al meu și iubitului meu este acela de a ne construi o casă. Pe lângă casă, ne-am dori să ne deschidem un mic restaurant, ba chiar și o pensiune. Cu siguranță, nu e un vis simplu de realizat, necesită timp și mulți bani, dar cred cu tărie, că atunci când muncești, lucruri bune ți se întâmplă.

E foarte important ca atunci când pornești un proiect de o așa anvergură să apelezi la oameni profesioniști care să te susțină. Desigur, după ce termini construcția, cu toate finisajele și interioarele, râmâne partea de design interior. Nu poți lăsa la întâmplare acest aspect, atunci când vrei ca localul tău să aibă un aer aparte.

Ne gândeam la un restaurant micuț și discret cu un aer chic, modern, în culori calde.

Răsfoind paginile site-ul EVO horeca am găsit multe modele de mobilier pentru restaurante, de la scaune până la canapele, mese și blaturi cam tot ce ai nevoie pentru a crea un spațiu de vis.

Să creezi un spațiu în care oamenii să se simtă bine și să își dorească să revină cred că este visul oricărui patron. Oamenii din ziua de azi sunt din ce în ce mai pretențioși atunci când aleg un restaurant. Pe lângă mâncarea bună, contează și atmosfera. Degeaba mâncarea e bună dacă localul arată ca o dugheană de cea mai joasă speță. Și reciproca e valabilă. Trebuie să fie un echilibru între serviciile oferite, modul de prezentare și atmosferă.

Pentru restaurantul meu m-am gândit la un design ca cel de mai jos cu mobilier horeca desigur.

Pentru decorarea localului s-au folosit multe elemente care îmi plac foarte mult.

Gel de duș cu lăptisor de matcă și ulei de macadamia Apidermin – Recenzie Completă. Păreri, Preț și Sfaturi

gel-de-dus

Salutare, dragele mele! Îmi e tare greu să mă acomodez cu frigul de afară, ca să nu mai spun că în orașul nostru în următoarele luni nu vom avea căldură în calorifere. Ciudat lucru într-un oraș european, dar cam așa stau lucrurile în România.

În zilele acestea friguroase, am avut un aliat de nădejde care mi-a oferit răsfăț și hidratare sub duș.

Despre Complexul Apicol Veceslav am scris în nenumărate ori, au produse deosebit de bune pe bază de miere de albine, fără parabeni, conservanți și coloranți. Gelul de dus cu lăptișor de matcă și ulei de macadamia mi-a răsfățat pielea în acest început de sezon rece.

DESCRIEREA OFICIALĂ

Răsfatul apicosmetic pentru  dus Apidermin reuneste curatarea profunda a propolisului cu proprietatile antirid  ale laptisorului de matca ajutat in lupta impotriva imbatranirii timpurii a pielii de uleiul de nuci de  macadamia. Pielea este mentinuta mereu tanara de laptisorul de matca si uleiul de nuci de macadamia.

Laptisorul de matca este o hrana regala, complex de vitamine, cel mai puternic aliat natural in lupta impotriva ridurilor ce  hidrateaza pielea si stimuleaza regenerarea celulelor. Uleiul de nuci de macadamia, cu un inalt nivel de antioxidanti, bogat in Omega 7 este un supliment antirid  alaturi de laptisorul de matca.  Fiind repede absorbit de piele, uleiul de nuci de macadamia  lasa o senzatia de catifelare a pielii imediat dupa dus.

PĂREREA MEA

Mirosul nu este pregnant, se simte însă mireasma de miere, dar nu exagerat. Nu este un gel de duș parfumat, ci are un miros ușor dulceag, foarte discret. În schimb, încă din timpul dușului simți cum îți îngrijește pielea delicat, lăsând-o foarte fină. Pielea nu râmâne doar foarte fină, dar și hidratată, ceea ce e un mare plus, pentru că în sezonul rece, pielea mea mai are tendințe de a se usca.

Efectul de hidratare se păstrează mult timp pe piele, dar și senzația de catifelare. Mirosul nu este parfumat, dar pe piele se simte o aromă dulceagă, discretă.  Consistența este destul de lichidă, și este foarte spornic, căci nu trebuie o cantitate mare pentru a face spumă.

Ingredientele din gelul de duș: uleiul de macadamia și lăptișorul de matcă au proprietăți antirid, deci pe lângă hidratare și catifelare, pielea va fi ajutată în procesul de îmbătrânire.

Recomand acest produs pentru o hidratare naturală a pielii cu ingrediente fără parabeni și coloranți, iar raportul calitate-preț e perfect. Preț recomandat: 8.80 lei

Cum să dai refresh casei tale?

cum-dai-refresh-casei-tale

Nimic nu e simplu când vine vorba de a-ți decora casa. Ne-am lovit de această problemă în vară când am luat-o de la zero cu amenajarea interioară a casei.

După o lună și ceva de gletuit, de spart pereți, văruit și tot așa, a rămas și varianta de a redecora. Nu am avut însă suficienți bani pentru a schimba toată mobila, dar am găsit varianta cea mai la îndemână în a da un aer și mai nou căsuței noastre. Cu pereții zugrăviți, clar era nevoie de un mic refresh, tocmai de aceea am ales să cumpărăm perdele  noi în toată casa.

Pare un lucru absolut banal să schimbi perdelele, dar credeți-mă că sunt elementul definitoriu care dau un look deosebit întregului design al camerei. Am ales culori calde, căci cele deschise creează senzația de spațiu, dar și de intimitate.

Având camera pe sud, era neapărată nevoie și de draperii care să ne protejeze de soarele arzător de vară. Vecini nu avem, dar soarele intra mereu neinvitat în casă. Cu ajutorul draperiilor poți ajusta cantitatea de lumină care intră în casă, și poți avea parte de intimitate în propria ta casă.

E foarte important ca atunci când alegi perdele și draperii pentru camera ta, să iei în considerare factorul echilibru. Trebuie să fie un echilibru al culorilor în cameră, iar perdelele și draperiile  să fie în tonuri asemănătoare, asortate desigur în ton cu covorul. Nu poți alege covoare roșii și perdele verzi, căci așa cum tu îți asortezi hainele, și casa ta are nevoie de o atenție deosebită.

Alegerea perdelelor și a draperiilor nu este un lucru care trebuie lăsat la voia întâmplării, pentru că orice element care ține de casa, transformă un spațiu gol în acasă. Ne dorim să creăm acasă spațiul intim în care să ne găsim echilibrul și liniștea, de aceea modul în care alegem să decorăm întreaga casă, dar și ferestrele spune multe despre noi.

Casa este locul în care noi ne simțim cel mai bine, de aceea perdelele și draperiile nu doar ne creează confort ferindu-ne de lumina soarelui sau de vecini, dar ne transmit și o stare de bine. Fără perdele, o casă pare goală, incompletă, lipsită de culoare.

DE CE SĂ ALEGEM PERDELE ȘI DRAPERII NOI?

Cu bani puțini, dăm un look fresh casei noastre, fără a fi nevoie să schimbăm mobila sau covoarele.
cu ajutorul lor putem crea o atmosferă romantică sau modernă, exact așa cum dorim.

Sunt accesoriile care completează aspectul exterior al oricărei încăperi.
ne protejează de razele de soare, dar și de privirile indiscrete al vecinilor.
dau viață ferestrelor și întregii încăperi. Draperiile fonoabsorbante sunt excelente căci redau casei tale liniștea de care ai nevoie.

Anul următor vreau să aleg draperii din in, pentru că am înțeles că inul este un material foarte calitativ și care rezistă ani buni și se prezintă foarte bine la spălat. În plus, inul absoarbe umezeala și este o soluție ideală pentru a proteja ferestrele de razele soarelui. Site-ul cromatique.ro vine cu soluții de calitate pentru redecorarea casei tale.

Nu ai nevoie să redecorezi întreaga casa, o perdea sau o draperie nouă cu siguranță va da refresh căminului tău!

Camaleon Magic Colourstick – Rujul ce își schimbă pigmenții

Camaleon-Magic-Colourstick

Știați ca rujurile Camaleon Magic Colourstick sunt cu adevărat magice?

Nu doar ca rezistă pe buze întreaga zi, însa datorită formulei cu pigmenți speciali se modifica în funcție de nuanța naturală a pielii astfel încât culoarea finală este diferită în funcție de fiecare persoana!

Nici eu nu aș fi crezut descrierea oficială de pe site, dar am rămas plăcut suprinsă că rujul meu verde pe buze a devenit un roz superb.

Eu sincer, nu am mai văzut acest gen de rujuri care să își schimbe culoarea în funcție de pigmentul pielii. Îl găsiți în 4 nuanțe, eu am ales nuanța verde care corespunde unui roz, culoarea pe care o folosesc în general pentru buze.

Este un ruj-creion tare cremos și foarte hidratant, care e o adevărată revelație în acest sezon rece. Spre surprinderea mea, după ce am mâncat rujul era încă pe buze și mult timp după aceea, e un ruj cu adevărat magic. Nu trebuie reaplicat, căci rezistă până la 12 ore pe buze. Il găsiți aici

În zilele friguroase, buzele mele se usucă îngrozitor chiar și cu ruj, dar cu acest ruj, buzele mele chiar au avut parte de hidratarea de care aveam nevoie.

Un ruj care își merită într-adevăr toți banii, pentru că asigură culoare pe buze timp de 12 ore, dar și hidratare maximă. Nu conține parabeni, iar din lista de ingrediente am văzut: aloe vera și vitamina E, ulei de rosa mosqueta(cu efect regenerant asupra pielii). Nota 10/10!!

Tesori d’Oriente cremă de corp Hammam – Review Complet

crema-corp-Tesori-d’Oriente

Cu câteva zile înainte de ziua mea, am primit un colet supriză de la echipa The Cover. Le mulțumesc pe această cale că s-au gândit la mine. Sunteți grozave! Mii de mulțumiri!

DESCRIEREA OFICIALĂ:

Ritualurile de îngrijire ale Marocului au inspirat crearea cremei de corp Hammam. Îmbogăţită cu iconicul ulei de argan, crema hrăneşte în profunzime pielea, hidratând-o, redându-i elasticitatea şi conferindu-i o fineţe incredibilă.

Aroma Marocului este transpusă în note de iasomie senzuală de Sambac, flori de portocal radiante şi clementine. O desfătare pentru simţuri.

PĂREREA MEA

Mirosul este greu de descris în cuvinte, căci este un parfum exotic, care te duce clar cu gândul la poveștile din O mie și una de nopți. E un amestec de flori cu ceva fructat, un parfum pe care l-am întâlnit doar la produsele Tesori.

Crema am folosit-o după duș, și mi-a plăcut că intră foarte repede în piele, și lasă pielea parfumată. Parfumul se menține suficient timp pe piele. Nu doar parfumează, dar pielea se simte hidratată mult. Este un produs care a venit la fix, mai ales că în sezonul rece trebuie să avem mai multă grijă de pielea noastră, care din cauza frigului se poate usca.

Tocmai de aceea, voi folosi această cremă cu mare drag, căci îmi place senzația de hidratare, dar și parfumul discret.

Investeste in frumusetea ta

investeste-in-frumusetea-ta

De când mă știu am fost mereu nemulțumită de felul în care arăt. Chiar dacă nu am fost niciodată grasă, parcă noi, femeile, avem tot timpul nemulțumiri atunci când ne privim în oglindă. Să fie oare oglinda defectă?

Partea care mă nemulțumește la mine este burtica. Mdaaa, de fiecare dată când mă îngraș, mai pun pe burtică, de parcă toată grăsimea s-ar acumula aici :))

Recunosc, că sunt tare comodă în materie de sport, deși nu mi-ar strica o tonifiere musculară rapidă.

Am aflat de un nou mod de antrenament care produce rezultate vizibile  în doar câteva ședințe.

Mirrors Beauty Salon vine în sprijinul frumuseții cu antrenamente bazate pe tehnologia JustFit. Este cea mai nouă tehnologie în materie de tonifiere musculară care folosește electrostimularea musculară. Adio fire, bun venit tehnologia wireless care accelerează procesul de eliminare a grăsimilor. Într-o ședința de 20 minute, poți pierde până la 700 de calorii, echivalentul a două ore de sală intensă.

De ce aș alege tehnologia JUSTFIT?

  • pierzi rapid kilograme, în 10 ședințe ajungi să scapi de 1 kg de grăsime, adică pierzi până la 2 măsuri la haine.
  • antrenamentul este ideal pentru persoanele ,,leneșe” ca mine care își doresc rezultate vizibile într-un timp cât mai scurt.
  • nu pierzi doar kilograme, ci îți tonifiezi și musculatura.
  • scapi de durerile de spate.
  • adio celulită, căci antrenamentele de tonifiere musculară combinate cu remodelare corporală, te ajută să scapi de aspectul de ,,coaja de portocală”

Cred că știu clar ce îmi doresc de Moș Nicolae, clar ședințe de remodelare corporala si eliminarea celulitei desigur pentru a arată impecabil în rochia de Revelion, ca să nu mai aud așa zisele prietene: Da, normal că nu mai ai aceeași siluetă ca în liceu, că doar ai un copil? Nu-i așa că asta e pură răutate dragele mele?

Pentru că ne dorim să fim mereu frumoase, Mirrors Beauty Salon vine în sprijinul oricărei femei care își dorește să arate impecabil la orice vârsta. Dr.Cristina Bejan este medic primar în chirurgie estetică cu o experiență de peste 20 de ani, care oferă tratamente specializate pentru orice problemă de ordin estetic. Mă tentează injecțiile cu acid hialuronic, botox nu pentru vreo mărire de buze, ci pentru riduri, am înțeles că fac minuni pentru riduri.

Am tot auzit, că frumusețea vine din suflet, dar când moștenirea genetică nu te ajută, și de la 30 de ani începi să ai riduri sau să pui kilograme în plus,  e timpul să investești în frumusețea ta. Îmi place că la Mirrors Beauty Salon, indiferent de ce nemulțumire ai legată de aspectul fizic, echipa de specialiști vine în sprijinul tău cu soluții reale,  adecvate pentru orice tip de problemă.

Navigation