7 mituri despre dansul mirilor

dansul-mirilor

Urmeaza poate cel mai important moment din viata ta de pana acum…Pregatiri, emotii, cumparaturi, lista de invitati, toate acestea descriu cel mai bine activitatea ta din ultimele luni, asa-i? Si daca te gandesti ca sigur nu mai ai timp si pentru dansul mirilor sau ca acest moment sigur nu isi are rostul la nunta ta, afla ca nu esti singura persoana care gandeste astfel J

Pe parcursul anilor am colaborat cu foarte multe perechi de viitori miri si, prin ochii lor, am descoperit o serie de 7 mituri care ii determina sa amane decizia de a avea un moment unic, doar al lor, de care isi vor aminti cu drag pentru totdeauna.

Iata care sunt cele 7 mituri despre dansul mirilor:

Ca sa dansezi, trebuie sa ai talent

Fiecare dintre noi are un talent, cunoscut sau inca nedescoperit. Si stim ca fara munca, acest talent nu inseamna mare lucru. De aceea, daca la inceput ti se pare imposibil sa dansezi, aminteste-ti ca priceperea vine dupa foarte mult exercitiu.

Pe masura ce exersezi incepi sa te simti tot mai sigur pe tine si vei descoperi ca deja faci asta cu placere. Pana la urma dansul e o arta si, ca sa il intelegi, ai nevoie de timp si de rabdare.

Dansul mirilor e jenant, te simti expus

Gandeste-te la urmatoarea idee: preferi sa faci un mic efort si sa te expui 5 minute in fata invitatilor avand un moment de dans care sa te reprezinte si de care sa iti amintesti cu placere peste ani sau preferi sa stai pe scaun si ramai cu sentimentul ca ai fost un simplu invitat la nunta ta?

Rudele si prietenii care sunt alaturi de tine in ziua nuntii nu sunt o comisie de specialitate, care iti analizeaza milimetric toate miscarile J Sunt oamenii dragi tie, care se bucura si apreciaza efortul tau, cu atat mai mult daca iti cunosc “stangacia” declarata frecvent.

Departe de a fi jenant, dansul mirilor este un moment unic, special, singurul din toata seara ce apartine doar cuplului proaspat casatorit. Si merita sa primeasca atentia cuvenita!

Dansul mirilor e demodat

Chiar crezi ca ar putea fi demodat un moment ce apartine unui cuplu abia casatorit? Sau mai degraba folosesti acest pretext pentru a-ti convinge partenerul/partenera ca “asa ceva nu e pentru noi”?

Ei bine, afla ca dansul mirilor poate insemna mai mult decat un simplu blues. Daca apelezi la un instructor profesionist, vei gasi impreuna cu acesta variante mult mai indraznete, adaptate stilului tau.

Poti faca ca dansul mirilor sa fie nu doar un moment romantic, ci si unul spectaculos. Variantele sunt numeroase, tot ce trebuie sa faci e sa incerci.

Ai nevoie de mult timp pentru pregatire

Intreaga pregatire a petrecerii de nunta si a tot ce inseamna acest eveniment dureaza cel putin cateva luni. Din ce in ce mai des cuplurile isi rezerva data si restaurantul chiar si cu 2 ani inainte.

In aceste conditii, crezi ca o pregatire de cateva sedinte pentru dansul mirilor consuma mult timp?

Si daca tu esti genul care decide si actioneaza din scurt, afla ca un moment simplu pentru dansul mirilor poate fi pregatit chiar si intr-o saptamana.

Evident ca pe masura ce complexitatea momentului creste, e nevoie sa aloci mai mult timp pentru a exersa.

Dansul mirilor e scump

Dansul mirilor e scump in raport cu ce? Daca facem o comparatie cu tot ce inseamna investitia in pregatirea evenimentului (haine, sala, formatie, decoratiuni), putem ajunge la concluzia ca aceasta este cea mai mica dintre sumele investite.

Daca, in schimb, te raportezi la varianta in care ramai pe scaun toata seara, ca un simplu invitat, s-ar putea sa ai dreptate.

Dansul mirilor nu e apreciat de invitati

Daca s-ar face o cercetare in randul invitatilor, cu singuranta rezultatul ar fi ca cei mai multi dintre ei asteapta cu nerabdare sa vada dansul mirilor. Unii din curiozitate (oare cu idee vine acest cuplu?), unii din interes (urmeaza si nunta lor si au nevoie de inspiratie J), altii doar de dragul cuplului proaspat casatorit.

Cert e ca, asa cum sigur ai observat si tu, la finalul dansului toti invitatii sunt in picioare si aplauda. Si daca au simtit chiar si emotiile si poate stangacia celor de pe ring, cu siguranta vor aprecia momentul si mai mult.

Dansul mirilor necesita o recuzita complexa

Cele mai multe variante de dans ii au ca principala recuzita pe cei doi miri:) E important ca in acel moment sa fiti conectati la ceea ce simtiti si sa nu va complicati prestatia mai mult decat e necesar.

Ramaneti la varianta simpla: voi doi, o umbrela, poate un scaun sau cativa trandafiri. Chiar si concursurile de dans profesionist au la baza principiul simplitatii, asa ca va puteti relaxa pe deplin.

Speram ca dupa ce ai parcurs acest articol ai mai multa incredere in propriile forte si o sa iei mult mai rapid decizia de a introduce “dansul mirilor” in programul evenimentului tau.

Retine ca amanarea pana in ultima clipa nu e o solutie si, cu cat incepi mai devreme pregatirea, cu atat mai relaxant va fi momentul respectiv.

Te poti documenta pe internet pentru a gasi idei ce ti se potrivesc sau poti lucra impreuna cu un instructor profesionit. Depinde doar de ce vrei tu si de cat de mult conteaza acest moment pentru tine. Ingredientele principale raman insa aceleasi: vointa, rabdare si timp.

Chitara electrică – Un ton bun pentru orice buget

Chitara-electrică

Într-adevăr, cântatul la chitară nu este cea mai ieftină pasiune din lume. Chiar și instrumentele destinate unui buget redus nu costă așa de puțin. Acesta este un mic ghid care te va ajuta să îți alegi instrumentele potrivite pentru a îți face un setup.

Dacă vrei să ai un ton bun va trebui să cauți o chitară decentă și un amplificator care, dacă bugetul vă permite este preferabil să fie pe lămpi. Dacă încă nu justificați prețul unui amplificator pe lămpi, atunci nu vă temeți, căci există o sumedenie de amplificatoare pe tranzistori care vă pot oferi un ton care să vă încânte.

Când căutam să îmi cumpăr o chitară și un amplificator care să se încadreze într-un buget mic spre mediu, mulți oameni îmi spuneau: ”depinde de ceea ce preferi, fiecare om este diferit”. Aceste vorbe sunt cât se poate de adevărate, fiecare dintre noi dorește să adopte un anumit stil, ascultă un anumit gen muzical și tot așa.

Noi însă, am face bine să ne formăm o idee despre ce ar trebui să cumpărăm sau ce instrumente sunt mai calitative în funcție de buget. Deși o să vă dau câteva sfaturi, este esențial este să mergeți într-un magazin de muzică și să încercați tot ce puteți.

Poate ați observat deja atunci când v-ați uitat pe diverse site-uri de instrumente muzicale că prețurile pot deveni destul de piperate. Voi încerca să dau sfaturi pentru fiecare buget, deoarece sper ca ceea ce scriu să fie folositor pentru orice nivel financiar.

Fiți atenți la ceea ce se simte cel mai bine în mâinile voastre, la ceea ce vă motivează să cântați. Instrumentele cele mai bune sunt acelea care vă inspiră atunci când le cântați.

Puteți să vă chinuiți în continuu căutând tonul perfect și să vă păcăliți crezând că odată ce aveți ”acea chitară” toate problemele pe care le aveți în timp ce cântați vor fi într-un mod miraculos rezolvate. Ceea ce vrem este un setup versatil și cu un ton bun, care să își facă treaba.

 1) Un setup pentru un buget scăzut

Este incredibil cât de bine încep să fie lucrate chitarele din gama Squier Classic Vibe, Squier Vintage Modified și Squier Deluxe.

Squier este un subbrand Fender și le oferă celor care adoră chitarele Stratocaster și Telecaster o șansă foarte bună să obțină un ton bun și un instrument versatil la un preț corect.

Brandul Epiphone (subbrand Gibson) face totodată chitare foarte bune, în special dacă vă plac Les Paul-urile, SG-urile sau chitarele semi-hollow de tip ES-335, ES-339. Trebuie să ținem cont în alegerea instrumentului și de scală. Chitarele de tip Epiphone/Gibson au o scală de 24.75 inch, iar cele de tip Squier/Fender de 25.5 inch.

Asta înseamnă că dacă vă este ușor să faceți bend-uri folosind corzi de 0.10 pe Epiphone/Gibson, vă este mai greu să faceți aceleași bend-uri pe corzi de 0.10 pe un Squier/Fender. Dacă vă deranjează acest lucru puteți folosi corzi de 9-42 sau 9-46 pe Fender.

În ceea ce privește amplificatorul, este destul de greu să ne întindem la un amplificator pe lămpi într-un buget scăzut, așa că ne vom uita mai întâi la un amplificator pe tranzistori de tipul Roland Cube, Fender Mustang, Orange ori Marshall MG.

Dacă vă puteți întinde puțin mai mult veți observa că Fender face un combo și un head Super Champ X2 care sună fenomenal și este o alegere foarte bună în ceea ce privește raportul calitate/preț.

Acestea sunt amplificatoare foarte apreciate deși sunt cele mai ieftine amplificatoare pe lămpi de la Fender. Ele au 3 lămpi, dar și un circuit digital. Canalul 1 este un canal clean de genul Fender Blackface, iar canalul 2 simulează mai multe tipuri de amplificatoare.

Are totodată mai multe efecte digitale și pot fi cuplate la calculator și mulțumită softului Fender Fuse veți putea modifica mai mult opțiunile și schimba anumite setări.

 2) Un setup pentru un buget mediu

Pentru un buget mediu recomand chitarele Fender făcute în Mexic sau Japonia, chitarele Gibson Faded/Special/Studio care sunt făcute în SUA sau chitarele PRS SE făcute în Coreea. Fenderurile mexicane din seriile Standard, Classic și Classic Player sunt foarte bine lucrate raport calitate/pret și sunt ușor de modificat.

Fender oferă și un model mai accesibil lucrat in SUA, sub numele de American Special (fostul Highway One). Chitarele PRS SE sunt foarte bine lucrate raport calitate/pret, au un sustain foarte bun și sunt destul de rezonante.

Chitare de genul Gibson SG Standard ori Gibson Les Paul Studio pot fi găsite la prețuri foarte bune și în piața second-hand.

În ceea ce privește amplificatorul, Fender Blues Junior, Fender Blues Deluxe și Hot Rod sunt alegeri foarte bune și foarte versatile.

Unii consideră că Fender Blues Junior nu are suficient ”headroom” pentru cântat live, iar din acest motiv pot spune că o altă opțiune bună poate fi alegerea unui head SuperChamp X2 sau Bassbreaker împreună cu un cabinet Fender Hot Rod Deluxe. Combo-urile VOX AC15 si AC30 oferă clean-uri frumoase și sunt considerate a fi foarte versatile.

Totodată Marshall oferă amplificatoare bune în seria DSL. Head-urile DSL, cât și combo-urile DSL15C ori DSL40C sunt foarte versatile și sună bine. Alte alegeri bune pot fi head-urile Orange sau Blackstar.

 3) Un setup pentru un buget ridicat

Pentru un buget ridicat putem vorbi deja de seriile Fender American Standard (sau Pro, cum se numesc acum), American Deluxe (Elite), Fender Signature sau chiar Custom Shop. Acestea sunt instrumente considerate legendare de mulți chitariști.

Deși instrumentele Fender mexicane sunt exceptionale și au vibe-ul unui Stratocaster sau Telecaster, cele americane se cântă mai ușor, sună mai bine și sunt mai rezistente.

Costurile sunt mai mari deoarece materialele și componentele folosite sunt mai bune, sunt construite la standarde mai înalte, cu un control mai bun al calității. Mulți chitariști preferă să cânte cu un Fender mexican live și să înregistreze cu cel american, deoarece nu doresc să stea cu frică atunci când merg la o cântare.

Majoritatea oamenilor nu vor știi care este diferența dintre un Fender mexican și unul American decât dacă știu la ce să se uite și ce să asculte. Chitarele Gibson Les Paul (gamele Classic, Traditional, Standard), Gibson SG Standard, ES-335, ES-339 sunt din nou alegeri foarte bune și oferă un ton legendar.

Paul Reed Smith oferă chitare foarte bine lucrate și cu un ton distinct în seriile S2, CE24 și Core. Alte branduri foarte bune de chitare sunt Ibanez (cele made in Japan), Suhr, G&L, EVH, Charvel și tot așa.

În ceea ce privește amplificatoarele sunt o multitudine de alegeri bune, de la Fender Super-Sonic, Bassman, Twin, la Marshall JCM, Silver Jubilee, JVM sau alte amplificatoare precum Two-Rock, Victory, Toneking ori PRS.

Sunt multe de încercat, iar acesta este doar un mic ghid, dar poate că vă va ajuta să vă formați o idee. Trebuie să spun, cu toate acestea că tonul stă cel mai mult în mâinile fiecărui chitarist.

Oricare ar fi gândurile voastre, nu avem nevoie de instrumente scumpe pentru a fi buni muzicieni, dar acestea ne motivează și ne inspiră să dăm tot ceea ce este mai bun.

Șase beneficii ale învătării unui instrument muzical

beneficii-ale-învătării-unui-instrument-muzical

Este cântatul la un instrument muzical un vis pentru tine? Englezii au o vorbă care spune că distanța dintre tine și visele tale se numește ,,acțiune”.

Ai tot timpul din lume să înveți să cânți la un instrument cât de bine vrei, iar acum că vei afla care sunt beneficiile pe care cântatul la un instrument muzical le are vei fi mai motivat ca niciodată. Ce avantaje aduce muzica?

  1. Cântatul la un instrument muzical îți dezvoltă creierul

Au fost foarte multe studii efectuate în ceea ce privește beneficiile pe care le are cântatul la un instrument muzical asupra creierului.

Fie că este vorba despre studiile  efectuate asupra efectului Mozart ori altele, aparent copiii care sunt expuși la muzică, în special cei care cântă, se descurcă mai bine la școală decât cei care nu fac asta. Diverse studii sugerează că muzica poate ajuta copiii să citească mai ușor, le dezvoltă IQ-ul și ajută în general la dezvoltarea creierului.

Instrumentele muzicale sunt mult mai eficiente la îmbunătățirea aptitudinilor de gândire abstractă decât folosirea calculatorului. Adulții pot avea și ei avantaje deoarece muzica ține mintea într-o stare de alertă, fapt ce poate duce la îmbunătățirea memoriei.

Totodată muzica are un rol foarte important în reducerea stresului, creșterea productivității, dezvoltarea creativității și îmbunătățirea încrederii în sine.

  1. Cântatul la un instrument muzical te învață să fii disciplinat

Învățatul unui instrument muzical poate fi asemănat învățatului unei noi limbi, iar din acest motiv procesul poate fi deseori provocator. Una dintre calitățile pe care muzicienii le posedă este disciplina. Este imposibil să devii bun la un instrument fără o disciplină foarte bună. Trebuie să îți stabilești o rutină zilnică pentru a exersa.

  1. Vrei să scapi de stres?

Cu toții avem zile în care suntem stresați și vrem pur și simpu să facem o pauză de la tot ceea ce se întâmplă. Ai observat vreodată cât de mult te ajută să te relaxezi o muzica soft? Imaginează-ți cât de mult se poate amplifica acel sentiment de relaxare atunci când tu ești cel care cântă. Muzica este o mică bucurie a vieții care ne ajută să ne relaxăm oricând avem nevoie.

Michael Jolkovski, un psiholog care a studiat mult efectele muzicii asupra creierului, consideră că muzica ajută la scăderea nivelului de stres și este totodată un catalizator social.

El este de părere că muzica satisface nevoia de deconectare de la grijile zilnice și face asta într-un mod mult mai constructiv decât consumul de alcool, mâncatul excesiv, televizorul sau browsing-ul pe internet fără un motiv anume.

  1. Te face să te simți îndeplinit

Dacă ești începător și te chinui să înveți prima piesă, poate fi frustrant. Totodată sentimentul de satisfacție pe care o să îl ai atunci când ai învățat prima ta piesă este unic.

Nu contează cât de ușoară este piesa, niciodată nu o să uiți prima piesă pe care ai învățat-o și o să te simți mereu mândru de ea.

Cântatul la un instrument muzical este distractiv

Desigur, poate fi foarte greu la început, dar odată ce devii din ce în ce mai bun la un instrument o să devină din ce în ce mai distractiv. O să începi să împărtășești ceea ce știi și cine știe, poate o să vrei să faci asta din ce în ce mai mult. Cântatul la un instrument îți poate deschide multe oportunități care o să îți schimbe felul în care îți trăiești viața.

Beneficii sociale

Muzica ajută oamenii și în diverse situații sociale. De multe ori reușește să lege noi prietenii și chiar mai mult de atât. Antrenamentul prin care mintea și corpul trebuie să treacă pentru a dezvolta o bună înțelegerii a muzicii este totodată util pentru îmbunătățirea capacităților discursive.

Mai mult de atât, te va ajuta să dobândești noi aptitudini de cooperare, de management al timpului, de concentrare și ascultare. Capacitățile de exprimare vor atinge totodată un nou nivel și vei începe să scapi de anumite inhibiții.

Acum că sunteți conștienți de toate aceste beneficii, poate că te gândești la ce instrument ar trebui să alegi, ce ar fi potrivit pentru tine sau pentru copilul tău.

În prezent, mulțumită internetului putem afla o sumedenie de informații despre toate instrumentele existente. Alegerea instrumentului potrivit trebuie să pornească mereu de la stilul preferat de muzică și de la acele pasaje sau ritmuri care ne atrag cel mai mult.

Există foarte mulți oameni care încearcă mai multe instrumente, dar pentru a evolua corespunzător este foarte important să lucrezi cu profesorii potriviți.

Cinci probleme pe care chitariștii le întâlnesc

Cinci-probleme-pe-care-le-au-chitaristii

Cu toții suntem oameni și este firesc să ne lovim din când în când de anumite probleme. Personal m-am întâlnit cu multe probleme în evoluția pe care am avut-o și încă mai întâmpin.

Ceea ce este important este să nu faci din aceste probleme un zid care să te oprească din a merge mai departe. O să facem astfel o listă de cinci probleme cu care eu m-am întâlnit și cu siguranță și alții s-au confruntat, iar pentru a învăța din ele vă voi propune și soluții pentru a grăbi rezolvarea lor.

 Viteza

Aceasta este o problemă destul de des întâlnită. Deși nu fac shredding pot cânta destul de rapid, iar din ce am observat secretul dezvoltării vitezei este cântatul cât mai ușor, gentil, în ceea ce privește apăsarea corzilor cu mâna stânga și folosirea penelor.

În momentul în care faceți exerciții ori repetați gamele, încercați să vă gândiți la a sta cât mai relaxați cu putință.

Cu mâna stângă trebuie să apăsați corzile numai atât de tare încât să se audă notele clar. Orice tensiune în plus vă poate împiedica progresul. Este important totodată să exersezi atât la o viteză mai redusă cu metronomul, cât și la o viteză mai mare. Dacă observați că faceți greșeli, reduceți viteza, pentru a vă păstra o tehnică bună.

Toate mișcările pe care le faceți trebuie să fie cât de economice se poate, astfel degetele de la mâna stângă trebuie să fie cât de apropiate de fretboard se poate, iar mâna dreaptă trebuie să se miște cât se poate de puțin în timp ce panați cu vârful penei. Spun acest lucru deoarece dacă folosiți prea mult din pană se poate să vă loviți de o barieră la un anumit punct deoarece nu o să vă puteți schimba poziția penei de la o coardă la altă suficient de rapid.

La recomandarea lui Petran am început să folosesc penele Jazz III de la Dunlop deoarece au vârful mai ascuțit și sunt foarte versatile, atât în formatul obișnuit, cât și cel XL. Am observat că cel mai greu alunecă cele care folosesc materialul Ultex și cele Max Grip. Este interesant de observat faptul că viteza evoluează destul de rapid o dată ce vă formați o tehnică bună.

Cel mai important este să exersați zilnic și nu o dată la o săptămână sau două, iar de fiecare dată când exersați să aveți un scop foarte precis în minte și să știți de ce faceți fiecare exercițiu în parte.

 Memorarea gamelor și a diferitelor poziții pe care le au

Într-adevăr, poate părea ceva plictisitor, ceva repetitiv, dar după cum am menționat mai sus, important este să ai un scop foarte bine stabilit și să găsești rostul fiecărui exercițiu.

După ce înveți câteva forme de Do major ori de La minor natural ori pentatonic, încercați să căutați câteva backing track-uri și cântați câteva lick-uri pe aceste game. Puteți găsi tutoriale cu lick-uri, ori puteți auzi lick-uri în cântece. Încercați să scoateți câteva dintre aceste lick-uri pe care le auziți.

Gamele vă formează un vocabular, iar aceste lick-uri pe care fie le faceți voi ori le auziți în piese, vă vor ajuta să vă dezvoltați acest vocabular. Gamele vă vor ajuta să vedeți rapid locurile în care puteți cânta și improviza pe chitară. Când folosiți backing track-uri pentru a exersa aceste game, deodată totul se diversifică și devine mult mai captivant și, prin urmare, mai ușor de reținut

Deși metronomul este foarte important, este la fel de important să îl mai opriți din când în când pentru a vă obișnui să înțelegeți și să simțiți sunetul gamelor pe care le faceți și să încercați să le folosiți într-un anumit context muzical.

 Lick-urile mele sună plictisitor

Dacă ne obișnuim să cântăm aceleași lick-uri din nou și din nou, felul în care sunăm o să devină monoton mai devreme sau mai târziu. Pentru a scăpa de această problemă trebuie să ne dezvoltăm vocabularul.

Astfel, putem învăța solo-uri noi de la artiști pe care noi îi apreciem și putem încerca să furăm lick-uri care ne plac. Acest ”furt de lick-uri” ne ajută foarte mult să ne dezvoltăm urechea, iar apoi, când ne vom simți comfortabili, le vom putea cânta într-un stil propriu. Când o să le dăm acea notă personală vom putea spune că începem să ne găsim propria ”voce”.

Priviți notele de pe chitară ca un alfabet. Important nu este doar să spui un cuvânt, ci cum îl spui și ce urmează după el. Trebuie să învățăm propoziții și să știm nu numai când să spunem ceva, ci și când să facem o pauză, să respirăm, pentru ca ceea ce improvizăm să nu sune nici prea încărcat.

Un gen muzical care ne poate ajuta foarte mult să ne dezvoltăm această capacitate este blues-ul. Ascultați artiști precum Eric Clapton (în special albumele din perioada Cream și Blues Breakers), Jimi Hendrix, Peter Green, BB King, Albert King, Freddie King, Stevie Ray Vaughan și chiar artiști mai recenți precum John Mayer, Joe Bonamassa, Derek Trucks și Gary Clark Jr

Ascultați cât mai multă muzică pentru a găsi inspirație și a vă dezvolta!

 Durere fizică

Este firesc să mai avem anumite dureri atunci când cântăm ori exersăm foarte mult.

Câteodată facem vezicule de la prea mult bending, ori de la corzi prea groase, tendinită de la exersat prea mult. Aveți mare grija la încheieturile mâinilor deoarece acestea sunt durerile care pot fi cele mai neplăcute și le putem întâmpina în special datorită sesiunilor lungi de exerciții.

Din acest motiv este bine să faceți mai multe sesiuni de exerciții de chitară cu pauze între ele de 15 sau 20 de minute într-o zi decât una singură mai lungă. Atunci când aveți dureri puteți face o pauză câteva zile de la exerciții. Fiți atenți totodată la tabulaturi, deoarece de multe ori acestea nu oferă cele mai ergonomice moduri de a cânta o anumită succesiune de note pe chitară.

Dacă ceva ce cântați nu se simte comod, puteți face o pauză pentru a regândi felul în care cântați secvența respectivă.

 Lipsa progresului

Câteodată putem observa că pur și simplu nu progresăm. Dacă întâmpinăm această problemă trebuie să ne formăm un program zilnic pentru a lucra la instrument și trebuie să vedem care sunt zonele la care trebuie să lucrăm cel mai mult. Scopul fiecărui exercițiu pe care îl facem este cel mai important.

Nu trebuie să ne așteptăm ca gamele să ne rezolve problemele de strumming. Fiecare exercițiu are rostul lui, iar important este să știm ce exerciții să facem pentru a evolua. Poate fi util să vă înregistrați din când în când pentru a vă putea urmări progresul și pentru a avea un termen de comparație.

Dacă simțiți că nu ați evoluat, căutați o înregistrare de acum câteva luni, ori de acum un an și comparați-vă progresul.

Navigation