O strategie financiară bună vă permite să vă controlați cheltuielile și să le repartizați în mod rațional și chiar să economisiți.
Cheia succesului este o analiză reală și continuă a obiceiurilor de cheltuire, găsirea unei metode de a economisi și cea mai bună soluție este cea de a vă crea un jurnal financiar cu toate chitanțele și cheltuielile.
- Strategia financiară: elaborați și notați
Fără o strategie nu vă puteți îmbunătăți situația financiară. Într-un fișier Excel, creați pagini pentru fiecare lună a anului și categorii pentru cheltuieli. Notați-le în fiecare zi, fără scuze, și seara faceți totalul cheltuielilor.
Câteva exemple de categorii de cheltuieli:
- Costuri fixe pentru locuință (energie, apă, gaze naturale, salubritate, chirie/rată, impozite) – unele pot fi reduse altele nu;
- Costuri de întreținere pe care le puteți reduce, ca de exemplu, abonamentul pentru TV, internet, telefon, asigurări;
- Costuri zilnice – mâncare, transport, produse de curățare, haine, alcool, țigări etc.;
- Întreținerea mașinii, transportul public;
- Rate (ratele la credite, leasing etc.);
- Comisioane bancare (administrare conturi, carduri de credit, transferuri sau retrageri etc.);
- Întreținere copii – grădiniță, școală, cărți, calculatoare, meditații, cursuri;
- Cheltuieli ocazionale – călătorii;
- Cheltuieli specifice – reparații, electro-casnice, mobilă etc.;
- Cheltuieli pentru sănătate: consultații, analize, medicamente;
- Distracție (cinema, teatru, cultură, ieșiri în oraș, cadouri pentru prieteni și familie);
După o inventariere detaliată a chitanțelor și cheltuielilor veți vedea exact cum arată bugetul familiei, cât de mult cheltuiți, de câți bani mai aveți nevoie pentru a duce o viață liniștită. Oricare ar fi rezultatul, este nevoie să aveți două strategii:
– Economii – este important să găsiți cât mai multe opțiuni posibil pentru a economisi chiar și sume mici. Deși este greu să credeți în sumele mici, acestea se vor aduna la final;
– Venituri – un pas foarte important atunci când veniturile lunare nu sunt suficiente pentru a acoperi toate cheltuielile. În acest caz, luați în considerare orice posibilitate de a vă spori veniturile.
- Gândiți-vă la greșelile financiare pe care le faceți
Odată ce v-ați scris bilanțul financiar și strategia, gândiți-vă la greșelile de administrare pe care este cel mai probabil să le faceți. Dacă vă recunoașteți obiceiurile dăunătoare care duc la pierderea banilor, ați parcurs jumătate din drumul spre libertatea financiară. Vă prezentăm mai jos 6 obiceiuri care vă costă mult:
- Nu vă includeți cumpărăturile de valoare mică în calculele lunare,
- Faceți cele mai multe plăți cu cardul și nu aveți o evidență a sumelor cheltuite,
- Cumpărați spontan produse de care aveți chef în loc să planificați meniul pentru câteva zile și să faceți cumpărături în mod corespunzător,
- Aruncați prea multă mâncare;
- Nu controlați consumul de media;
- De multe ori cumpărăți lucruri pe care nu vi le permiteți.
Aceste schimbări aparent mici vor însemna, de fapt, economii mari într-o lună, nu mai vorbim de un an.
- Implementați noi reguli financiare și contabilizați profitul
Practica diferă însă de teorie. Strategia financiară pentru a funcționa are nevoie de constanță. Atunci când implementați un nou plan aveți nevoie de o doză mare de auto-control. În primele săptămâni sau luni, va trebui să vă verificați notițele des. Dacă veți cheltui într-o zi mai mult, încercați să economisiți ziua următoare.
O strategie financiară eficientă presupune auto-control și respect pentru bani.