Copii nerăbdători, părinți emoționați, costume și scenete – vremea serbărilor școlare de final de an se apropie și vine cu o serie de provocări, de la pregătirea și învățarea rolurilor și cântecelor, la cele financiare – costume speciale, accesorii, decoruri, flori și chiar dulciuri. Nu contează unde studiază cei mici: în cadrul unei instituții de stat sau în sistemul privat, această perioadă vă găsește, cu siguranță, preocupați de acest eveniment.
O serbare reușită nu trebuie să presupună costuri extrem de mari, iar atunci când imaginația este utilizată la maximum, rezultatele nu au cum să fie altfel decât spectaculoase, iar bugetul lunar nu este deloc afectat. Vă propunem 4 pași isteți pentru serbări de final de an școlar în buget:
- Decoruri și costume. Știm că a închiria sau a achiziționa un costum deja făcut este o alegere simplă și comodă, însă prețurile sunt ridicate și sunt mult mai greu de găsit în perioada serbărilor. Recomandarea noastră este să vă lăsați ghidați de creativitate și să încercați chiar dumneavoastră și/sau alături de membri familiei mai pricepuți să le realizați acasă. Tot ce aveți nevoie este materialul, ce poate fi achiziționat la prețuri bune din magazinele specializate. Iar distracția se livrează la pachet. În cazul în care nimeni din familie nu se pricepe la realizarea cusăturilor, accesoriile pot fi salvarea! O rochiță simplă din cele deja cumpărate, poate deveni o rochie de prințesă sau zână. O tiara, o baghetă magică sau un set de mărgeluțe colorate o pot schimba complet.
- Gustările. Este foarte posibil să vi se solicite o sumă de bani pentru cumpărarea unor gustări sau dulciuri pentru serbare. Puteți propune ca fiecare părinte să pregătescă ceva la el acasa, nu doar pentru a scădea astfel costurile, ci și pentru a le oferi celor mici preparate de bună calitate. Un tort de morcov sau unul de mere va fi savurat și apreciat, iar costurile nu vor fi mari.
- Diplomele. De cele mai multe ori, diplomele pe care le primesc cei mici urmează un tipar standard, în culori pale și fără imagini atractive. Anul acesta propuneți ca diplomele să fie colorate și vesele, iar cei mici vor fi extrem de încântați să le primească. Nu trebuie să vă faceți griji de buget, cu o simplă căutare puteți găsi online diplome deja pregătite, ce trebuie doar să fie printate. Sau, dacă v-ați bucurat tot anul să primiți lucrușoare confecționate de mănuțele copiilor, puteți să pregătiți “în secret” o diplomă. Un set de hârtie glace, un tub de lipici și un strop de imaginație pot face minuni.
- Cadourile. O altă practică obișnuită este ca după serbare cei mici să primească un mic cadou. Anul acesta, înlocuiți cadourile cumpărate de la magazin cu altele mai creative: o ieșire în parc (poate chiar cu barca sau hidrobicicleta), un film pentru copii la cinema sau o piesă de teatru. Amintirile frumoase în familie sunt cel mai de preț cadou!
Pentru ca serbarea de anul acesta să fie un succes, implicați-vă în tot procesul, participați alături de copii la serbare nu doar la momentul de final, ci mai ales pe parcurs. Alegeți împreună costumele, accesoriile și toate celelalte și realizați-le în casă. Cei mici sigur se vor bucura să aibă costume originale!